Expunerea

După ce am obţinut o imagine de ansamblu asupra aparatului de fotografiat și a funcționării distanţei focale, ne îndreptăm acum atenţia asupra, probabil, celui mai important dar și înfricoșător parametru pentru orice fotografie: expunerea .

În scopul de a păstra textul (relativ) scurt , vom împărți acest subiect vast în mai multe elemente, mai uşor de digerat.

Expunerea

În acest capitol vom vedea ce este exact expunerea și cum putem folosi trei parametri ai aparatului pentru a o controla.

Histograma

Apoi vom vorbi despre un instrument foarte important pentru evaluarea expunerii: histograma.

Controlul expunerii

În următoarele trei capitole vom examina fiecare dintre cei trei parametri (timpul de expunere, diafragma şi sensibilitatea) mai în detaliu.

Măsurarea

În fine, vom lăsa la urmă discuţia oarecum  specializată despre modurile de măsurare.

O fotografie , așa cum sugerează și numele , este o înregistrare de lumină . Expunerea este, pur și simplu, cantitatea de lumină la care este expus senzorul. Noi toți suntem familiarizați cu fotografii luate de interior fără bliț și care apar prea întunecate: ele sunt subexpuse fiindcă o cantitate insuficientă de lumină a ajuns pe senzor. În schimb (deși, probabil, mai rar) am văzut, de asemenea, imagini prea luminoase, cu zone mari de alb pur: acestea sunt supraexpuse .

Nu există o expunere corecta a unei anumite scene – în funcție de ceea ce autorul încercă să spună cu imaginea respectivă s-ar putea ca supra- sau subexpunerea să aibă un scop. De exemplu, o scenă cu iluminare din spate ar putea fi subexpusă pentru a crea siluete pe fundalul cerului . Sau un portret ar putea fi supraexpus cu intenția de a crea un sentiment high-key . Cu toate acestea, în general, o expunere bună este considerată una cu o distribuţie egală (dar nu neapărat liniară , așa cum vom vedea mai târziu) de tonuri, de la pur negru la alb pur , fără detalii pierdute fie în zonele de umbră sau cele luminoase .

Cu excepția unor aparate cu film, foarte manuale, toate aparatele moderne includ unul sau mai multe instrumente de măsurat lumina, al căror rol este de a măsura cantitatea de lumină existentă și de a evalua parametrii necesari unei expuneri corecte. Ce veți face cu această informație va depinde de modul de fotografiere pe care îl utilizați: în modul auto, camera va stabili pur și simplu toți parametrii necesari astfel încât să puteți declanşa fără alte întrebări . Altfel, puteţi alege să setați unul sau mai mulți parametri și să lăsaţi aparatul să decidă pentru cei rămaşi (modurile prioritate diafragmă sau viteză) , sau puteţi defini fiecare parametru singur , aparatul menționând doar modul în care setările fotografului se compară cu măsurătorile interne (modul manual).

Trei, și numai trei, parametri controlează cantitatea de lumină care ajunge la senzor. Ei sunt cei despre care cu siguranţă aţi auzit vorbindu-se deja:

• diafragma,

• timpul de expunere

• sensibilitatea (ISO)

Să vedem pe scurt modul în care acestea funcționează utilizând o analogie .

Imaginați-vă că senzorul este un recipient . Lumina este apa care vine de la o conductă (lentila) în recipient. Ceea ce dorim să realizăm este o expunere bună – o cantitate ideală de apă, care să ajungă până la marginea recipientului dar fără dă dea pe afară. Putem realiza aceasta în trei moduri:

• Schimbând diametrul conductei. Cu cât acesta este mai mare, cu atât mai multă apa va intra ajunge în recipient (ignorând problemele de presiune – aici analogia începe sa se piardă).

• Modificând durata pentru care conducta este deschisă. Evident, cu cât o lăsăm mai mult timp deschisă, cu atât mai multă apă va ajunge în recipient.

• Filtrând apa. În general, apa nu este foarte curată. Există un filtru deasupra recipientului care reţine impuritățile. Putem decide cât de eficient să fie acest filtru: dacă este grosier, cu ochiuri mari, va lăsa mai multă apă să treacă, însă cu preţul a mai multe impurități care îşi vor găsi drumul în recipient.

Putem decide să modificăm oricare dintre acești parametri pentru a atinge recipientul perfect, cu câteva limitări, bineînţeles: de exemplu, nu poti avea o conductă de un diametru infinit, există o dimensiune maximă . De asemenea, filtrul nu poate fi prea grosier pentru că s-ar putea ca șobolani morți să ajungă în recipient și acesta să devină inutilizabil .

Ceea ce este extrem de important de reţinut este că toţi cei trei parametri sunt inter-dependenţi . Dacă modificăm unul și dorim să păstrăm aceeași expunere, trebuie să modificăm un altul în direcția opusă . De exemplu, dacă dorim să utilizăm o conductă de două ori mai mare (dublarea fluxului), trebuie fie să înjumătăţim durata fluxului sau să folosim un filtru de două ori mai dens. Modificarea unui singur parametru va duce la o modificare a conținutului recipientului .

După cum probabil ați ghicit deja, diametrul conductei corespunde cu diafragma, durata este timpul de expunere iar filtrul, sensibilitatea (ISO). Lucrurile devin chiar mai interesante, deoarece fiecare dintre acești parametri are o altă consecință pe lângă modificarea expunerii: diafragma influenţează profunzimea de câmp, timpul de expunere poate introduce neclaritatea de mişcare iar sensibilitatea ISO modifică nivelurile de zgomot .

[subtitle] [/subtitle]

Să devenim mai concreţi . Când puneți aparatul de fotografiat într-un mod non-automat ar trebui să vedeți trei numere pe ecran, de exemplu f/5.6, 1/25, ISO 1600 (ISO este de multe ori ascuns s-ar putea să trebuiască să-l vânaţi prin meniuri) . Ce vă spune acest lucru este că diafragma este f /5.6, timpul de expunere este de 1/25 dintr-o secundă iar ISO este 1600 . Cum ar trebi să arate aceste numere pentru o fotografie bine expusă vom discuta într-un capitol viitor. Deocamdată să aruncăm o privire la modul în care modificarea lor influenţează expunerea.

Pune camera în modul A. Acesta vă permite să controlați diafragma şi va seta timpul de expunere în consecință. Rotiți roata de control pentru a modifica diafragma. Ar trebui să vedeți acum, în loc f/5.6, f/4 (dacă ați pornit în direcția corectă). Aceasta vă confirmă este că aţi mărit diametrul conductei și aţi dublat fluxul . Ce ar trebui să observați este că viteza s-a schimbat şi ea automat: acum arată 1/50, în timp ce ISO a rămas neschimbat. Pentru a compensa modificarea unui parametru aparatul a schimbat imediat un altul pentru a păstra aceeași expunere totală.

Dacă doriți să modificați expunerea totală în timp ce sunteţi în orice mod în afară de cel manual, va trebui să utilizați butonul numit, pe bună dreptate, “de compensare a expunerii” . Ce face acesta depinde de modul pe care îl utilizați, de exemplu, dacă sunteți în modul prioritate diafragmă, va modifica timpul de expunere pentru a umple recipientul la un alt nivel, lăsându-vă controlul asupra deschiderii diafragmei.

În modul manual, aparatul de fotografiat vă permite să modificați toţi cei trei parametri, fără a încerca să compenseze și să păstreze aceeași expunere totală . Vă informează, de obicei, despre cât de departe consideră că sunteţi faţă de ceea ce el consideră o expunere corectă însă sunteţi liber să-i ignoraţi recomandările. În acest mod, deoarece avem control deplin, butonul de compensare a expunerii este inutil .

[button style=”btn-success disabled” url=”” size=”” block=”true” ] Sperăm că, pentru moment, v-aţi făcut o idee despre cum funcţionează „creierul” aparatului de fotografiat și la ce folosesc modurile A, S și M, chiar dacă am omis mai multe aspecte, pe care le vom trata în capitolele următoare. Pentru moment , asigurați-vă că ați înțeles bine toate conceptele prezentate până aici, deoarece acestea sunt absolut cruciale pentru restul acestui curs (și pentru orice carieră în fotografie) . [/button]

[subtitle] [/subtitle]

Tema

Scopul exerciţiului de astăzi este de a deveni familiari cu expunerea și modul în care este ea afectată de principalii trei parametri: timpul de expunere, sensibilitatea ISO și diafragmă . Această temă necesită posibilitatea controlului asupra acestor elemente. Dacă aparatul de fotografiat nu are moduri ASM sau controale manuale prin meniuri , nu veţi fi în măsură să terminaţi exerciţiul.

Utilizând o singură scenă pentru întreagul exerciţiu, tema vă cere, în principiu, să vă jucaţi cu aparatul de fotografiat în moduri manuale și semi-automate.

Asigurați-vă că aţi mutat ” ISO Auto” la off .

Pentru scopul acestui exerciţiu vom numi “expunere corectă” aceea pe care ne-o indică aparatul de fotografiat ca fiind corectă .

Exercitiul 1

Obțineţi o expunere corectă în mod auto, mod prioritate diafragmă, mod prioritate timp de expunere și în mod manual complet. Acum faceţi același lucru, dar cu o subexpunere mare (cu 2 valori – adică micşorând diafragma la un sfert). La fel cu o supraexpunere mare (din nou, cu 2 valori – mărind diafragma de patru ori).

Exercitiul 2

Obțineţi o expunere corectă cu o deschidere de f/8 în mod prioritate diafragmă (ușor), în mod complet manual (relativ uşor) și în mod prioritate timp de expunere (un pic mai greu). Faceţi același lucru cu o viteză de 1/50.

Exercitiu 3

Acum obțineţi o expunere corectă cu f/8 şi ISO 400 (puteţi folosi orice mod) . În final, încercați să obțineți o expunere corectă cu ISO 200 și o viteză de 1/4000.

Amintiți-vă că există multe programe, unele gratuite, care vă permit să identificaţi parametrii care au fost folosiţi pentru fotografii. Aceştia sunt întotdeauna stocaţi în metadatele  imaginii (EXIF).