„You are entitled to your own opinion, you are not entitled to your own facts!”
Sferele adevărurilor
În 1986, în cartea sa „The Uncensored Wars”, autorul Daniel C. Hallin propune o schemă simplă a percepției oamenilor despre ceea ce este adevărat:
În intepretarea lui, există o sfera interioară, un nucleu care reprezintă adevărurile imuabile, absolute, științifice: Pământul se rotește in jurul Soarelui, Luna provoacă mareele, sucurile nu vindecă un cancer, plantele produc energie prin fotosinteză, etc.
Urmează o sferă al „controverselor rezonabile”, în care adevărurile sunt subiective și condiționate de factori ce țin de epocă, societate sau etică: sclavagismul este un lucru rău, căsătoria este un drept acordat a doi adulți indiferent de sex, oamenii sunt egali, omuciderea nu este permisă sub nici o formă, etc.
În sfârșit, în exterior avem zona absurdităților, a conspirațiilor, a teoriilor care nu pot sau nu merită să fie dezbătute în mod rațional: vaccinurile provoacă autism, tunelurile de sub Bucegi, horoscopul, homeopatia…
Sursa: Google Books
Această clasificare a fost validă și cu limite universal acceptate pentru o bună perioadă din viața mea. A existat întotdeauna o zonă gri la întâlnirea diferitelor sfere însă ea era destul de îngustă (beneficiile acupuncturii, fuziunea la rece sau Universul static al lui Einstein etc. s-au mutat dintr-o zonă în alta de-a lungul timpului) și, odată cu progresul științei și a tehnologiilor, orice teorie nouă tindea să petreacă din ce în ce mai puțin timp în zonele flou.
Ce am remarcat în ultimii ani, însă, este o evoluție îngrijorătoare a limitelor dintre cele trei sfere ale lui Hallin. Și asta atât datorită trimiterii unor modele dovedite științific în aria teoriilor „discutabile” cât, mai ales, prin aducerea multor teorii din zona „woo woo” în sfera dubiului rezonabil. Astfel, beneficiile vaccinării, faptul că Pământul este un geoid sau evoluționismul se transformă din modele în simple „teorii”, cu aceeasi valoare ca și energiile cosmice, creaționismul sau astrologia.
Chiar dacă sunt de acord că e benefic și chiar intrinsec naturii umane de a chestiona orice „adevăr absolut”, evoluția ultimilor ani este îngrijorătoare pentru că, în general, ea nu promovează abordări noi, sprijinite de dovezi și argumente demonstrabile, ci profită (pentru motive care merg de la pură ignoranță la beneficii financiare) de trei tendințe relativ recente:
Auto-publicarea
Înainte de apariția internetului, pentru a populariza nouă teorie sau abordare, erai nevoit sau să publici un articol sau o carte, sau să organizezi o conferință de vreun fel sau altul. Oricare dintrre aceste metode era, prin natura ei, auto-regulatoare, pentru că exista un „peer-review” implicit. Puțini reușeau să treacă de critica unui editor pentru a publica o carte sau să găsească un număr suficient de creduli pentru o întâlnire care să promoveze telekinezia sau să susțină existența oscilococului.
Astăzi, Internetul ne permite să ne adresăm unui număr imens de oameni practic gratis. Oricine crede că are ceva de spus își poate găsi un public imediat și fără a mai trece prin nici un filtru de calitate. Astfel, astăzi nimic nu îl impedică pe unul ca Daniel Shenton să-și expună teoria Pământului plat oricui vrea să-l asculte (http://www.tfes.org/) sau, mai grav, pe cineva ca Olivia Steer să-și dea cu părerea în privința rolului mamografiei în depistarea cancerului sau pericolul vaccinurilor (doamnei Steer nu-i promovez site-ul cu un link pentru că, spre deosebire de activitatea „Societății pentru un Pământ Plat”, care e amuzantă, opiniile domniei sale sunt periculoase).
Ce e interesant aici e faptul că nici unul dintre acești ”autori” nu are vreo pregătire de specialitate în domeniul în care se lansează cu tot felul de afirmații revoluționare: doamna Steer nu este nici medic și nici virusolog (calitatea de „femeie” și „mamă” n-ar trebui să conteze în acest context), Daniel Shenton nu este geolog sau cosmolog, iar despre fizica cuantică cred că am auzit mai multe interpretări ale inseparabilității particulelor de la speakeri motivaționali decât de la profesorii de la CERN.
Titlul ca și conținut, ultrasimplificarea și fenomenul „share”
Cineva a făcut recent un experiment pe rețelele de socializare unde a postat ”Read here how vaccines cause autism” cu un link aici. (ca să vă salvez de o nouă fereastră în browser, pe pagină este doar textul „They fucking don’t!” și un link către o serie de studii a Asociației Americane de Pediatrie). În scurt timp, postarea a fost share-uită de peste 2 milioane de ori, atât de către susținătorii vaccinării cât și de un număr impresionant de adversari ai săi. Este doar unul dintre exemplele care arată că pentru multă lume e suficient să citească titlul unui articol pentru a fi convinși că i-au înțeles și conținutul.
Ultra-simplificarea rezultatelor unor studii (nimeni nu vrea să știe că, „în anumite condiții de laborator, unele proteine care apar în membrana celulelor afectate de demielinizare în creierul șoarecilor sunt afectate moderat de contactul cu flavonoide” ci vrea să afle că „ciocolata previne scleroza în plăci”), chiar dacă este mai apoi moderată în interiorul articolului, contribuie și ea la popularizarea unor exagerări, in cel mai fericit caz. Asta pentru că s-a dovedit că între 50 și 80% dintre utilizatorii rețelelor de socializare nu trec dincolo de titlul unui articol înainte de a-i da share
Lipsa gândirii critice
De departe cea mai gravă dintre toate tendințele pe care le remarc este reducerea capacității, în special în cazul tinerilor, de a raționa critic. Deși considerată drept una dintre cele mai importante competențe pentru viața în secolul XXI și sprijinită de democratizarea informației, gândirea critică este o abilitate de care din ce în ce mai puțini oameni se bucură. Chiar banala căutare pe google după ce vezi un titlu care îți atrage atenția prin îndrăzneala ipotezei a devenit o excepție mai degrabă decât o regulă!
Gândirea critică e ca un program anti-virus al creierului – fără ea oricine poate prelua controlul asupra modului în care gândești.
Să dau un exemplu: acum ceva vreme am primit un link către un articol intitulat ”Biblioteca Vaticanului şochează: Dacii au fost strămoşii romanilor” (știu, ar cam trebui să-mi fac ordine în prietenii de pe Facebook, dar ar însemna să-mi reduc posibilitatea de a mă amuza din când în când). Cine se deranjează să urmărească linkul mai departe află cum un anume „savant”, Miceal Ledwith,
„confident al papei Benedict, „care a avut acces la documentele secrete din biblioteca Vaticanului , a făcut o afirmaţie care a şocat lumea şi a răsturnat teoria latinităţii: latina cultă se trage din limba română străveche, şi nu invers!”.
Urmează o înșiruire de pseudo-argumente bazate pe studiul celor 230 kilometri ai rafturilor Bibliotecii Vaticanului (nu știu ce legătura are lungimea acestora cu chestiunea discutată) care ar trebui sa demonstreze că leagănul civilizației europene este în Carpați și că împăratul Traian era el insuși geto-dac. Sigur, e și asta o ipoteză – în definitiv istoria se reinterpretează la fiecare generație – însă 5 minute de căutare pe google ne arată următoarele:
Micea
l Ledwith a fost într-adevăr o figură proeminentă în catolicismul irlandez și a servit într-un soi de think-tank care l-a consiliat pe Papa Ioan Paul al II-lea (nu pe Benedict al XVI-lea, dar asta nu e relevant) însă acest grup nu se afla la Vatican (deci accesul la cei 230 km de rafturi era mai limitat). În 1995 Monseniorul Ledwith a fost pus sub acuzare pentru abuz sexual asupra unui minor, motiv pentru care a fost exclus din Colegiul Saint Patrick unde profesa, în 1997. (sursa: Wikipedia). Miceal Ledwith a fost laicizat în 2005, iar din 2002 s-a înrolat într-un cult New Age din Statele Unite. În 2005 a scis o carte, The Orb Project, despre sferele luminoase care apar uneori în fotografii și despre care dl. Ledwith este convins că sunt entități spirituale (sufletele celor dispăruți, călători în timp, etc.) și despre care eu cred că sunt particule de praf sau apă. Ulterior a organizat mai multe conferințe pe subiecte de „evoluție spirituală” și a predat la Ramtha’s School of Enlightenment, unde Ramtha ar fi o entitate spirituală în vârstă de 35000 de ani, care își transmite mesajele prin intermediul unei gospodine din America.
Cam atât despre reputația savantului și relevanța cunoștințelor sale în istorie antică – deja câteva semne de întrebare ar trebui să se ridice!
Dl. Ledwith face afirmația legată de originea limbii latine în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni din România – ea nu este repetată în nici un alt context. E destul de banal ca cineva care trăiește din conferințe pe subiecte ezoterice și conspiraționiste să susțină o idee total aberantă dar măgulitoare pentru publicul-țintă.
Chiar textul în sine nu e foarte clar – el a fost tradus în diverse forme care să sublinieze ideea dorită, însă transcrierea originală sună așa:
“Even though Latin is the language of the Catholic Church and obviously the language of the Roman Empire much later, and I suppose people don’t always know, Romanian is a Latin language, I think what is not often remembered is that Romanian, or the ancestry of Romanian, is from where the Latin language came, not vice-versa, in other words Romanian is not a Latin language, rather Latin is a Romanian language, so I want to salute those people from Bucegi mountains and around Brașov, Bucharest. You are the ones that gave the great vehicle of western culture (the Latin language) to the world.” (http://www.youtube.com/watch?v=luWa_vLgc2o#t=55s)
Înțelege fiecare ce vrea!
Celălalt argument în favoarea primordialității limbii dacice se bazează pe ipoteza că Traian însuși ar fi fost geto-dac!
Cassius Dio (n.155-d. 229 d.Hr.) se referă la împăratul Traian ca la “un trac veritabil” (n.r. – tracii erau neamul din care se trăgeau geto-dacii), iar la conflictele militare dintre daci şi romani ca fiind “războaie fratricide între popoare de aceeaşi origine”. Cassius Dio susţine chiar că Traian ar fi spus, înainte de a porni la luptă: “Mă întorc în ţara străbunilor mei!”.
Din fericire, scrierile complete ale lui Cassius Dio pot fi accesate online (cel puțin în limba engleză) și capitolul destinat Daciei nu este foarte lung. L-am citit în întregime și singura mențiune legată de originea lui Traian este următoarea:
„…Trajan was a Spaniard instead of an Italian or Italot”
Nu știu de unde vin restul citatelor atribuite lui Cassius Dio, dar din lucrarea lui despre Dacia se pare că nu!
Țin să mulțumesc pe această cale autorilor articolului senzaționalist pentru că fără motivația lor nu aș fi ajuns niciodată să caut și să citesc istoria Romei scrisă de Cassius Dio. În treacăt fie spus, prezentarea pe care o face el lui Decebal și dacilor nu e chiar așa de idealistă precum am învațat-o noi la istorie sau cum am văzut-o în „Columna” lui Sergiu Nicolaescu! Dar mă rog, istoria e scrisă de învingători!
Din nefericire mulți români nu mai reușesc să facă diferența între adevărul istoric și ficțiunea lejer naționalistă, de unde și multitudinea de postări de clipuri și discursuri din filme ca „Mihai Viteazul” sau ”Ștefan cel Mare”, menite să ne arate adevărații patrioți români. Realitatea este însă că Ștefan n-ar fi admis niciodată că e român iar Mihai Viteazul, care și-a cumpărat domnia cu peste 1.5 milioane de galbeni de la Istanbul, începe să receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea, pentru a servi cauzei pașoptiștilor.
Iar pentru acei naționaliști conservatori care încă lăcrimează la ideea că suntem „urmașii lui Traian” redau acest citat din Dio Cassius:
„I know, of course, that he was devoted to boys and to wine, but if he had ever committed or endured any base or wicked deed as the result of this, he would have incurred censure; as it was, however, he drank all the wine he wanted, yet remained sober, and in his relation with boys he harmed no one.”
Un bețiv pedofil stă metaforic la originea poporului nostru!
Luând în considerare toate acestea și în contextul în care 99% din lucrările științifice susțin exact contrariul, ipoteza că limba vorbită de daci stă la originea latinei culte ar trebui să se găsească imediat în afara sferei „controverselor rezonabile”! Dar nu e așa, articole de acest gen își găsesc un public larg pe rețelele sociale și alimentează un delir naționalist ce poate avea rezultate catastrofale.
Analfabetismul științific
Astăzi, procesul de verificare a informației e simplu și poate fi foarte instructiv. De ce nu este un reflex pentru toată lumea?
Eu cred că este rezultatul analfabetismului. Și nu mă refer la incapacitatea de a scrie și citi – ci la situația îngrijorătoare a analfabetismului științific, mediatic, informațional și cultural. În 2005, Eurobarometrul plasa Romania pe locul 24 din 29 de țări europene în privința în ceea ce priveşte nivelul cunoaşterii ştiinţifice a publicului.
România se situează pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în para sau pseudoştiinţe – precum horoscopul sau numerele norocoase. De asemenea, nivelul credinţelor şi practicilor religioase este unul dintre cele mai înalte din Europa.
România are una dintre cele mai ridicate rate ale evaluării homeopatiei ca fiind „foarte ştiinţifică” iar 22% dintre români considerau în 2005 că horoscopul este „foarte ştiinţific”, aceasta fiind cea mai ridicată rată din ţările europene, după Cipru.
În 2005, doar aproximativ un sfert dintre români răspundeau corect că antibioticele nu distrug virusurile, faţă de trei sferturi în Suedia. Această situaţie este cu atât mai îngrijorătoare cu cât publicul din România se situează în 2009 pe primul loc în privinţa celor care au cumpărat antibiotice de la farmacie fără reţetă medicală, şi anume 16% – faţă de o medie EU27 de 3%.
35% dintre respondenţi au afirmat că „dacă bem apă după o persoană infectată cu HIV/SIDA este foarte probabil să ne infectăm şi noi”. (sursa: sciencia.ro)
Multe alte date alarmante în acest sens se găsesc aici: „Raportul STISOC: Publicul și știința.”
Și mi-e teamă că această situație nu face decât să se agraveze. Cauzele ei sunt multiple, de la programa din învățământ până la exodul creierelor, însă singura soluție trebuie să fie educația – și nu doar cea formală, ci și în familie, în activitățile de timp liber, la cercetași. Dacă nu abordăm cu seriozitate, în sinergie, această problemă, atunci riscăm ca în scurt timp serviciul de urgență să fie coordonat de Baba Omida iar franciza poliței de asigurare de viață să devină dependentă de zodia în care te-ai născut.
În sfârșit, mulți întreabă de ce-mi pasă? Dacă oamenii sunt fericiți în condițiile astea, dacă ignoranța le permite să fir mulțumiți în viață, de ce trebuie să mă zbat eu să le demonstrez că nu au dreptate?
Răspunsul este. ca aproape întotdeuna, legat de perpetuarea speciei! 🙂 Indiferent de voința mea, acești oameni vor decide modul în care va trăi copilul meu. Ei vor fi aleși in poziții politice, vor deveni profesori, antreprenori și vor ajunge să influențeze comunitățile. Sunt deja îngrozit că voi vedea un climatosceptic la cârma celei mai importante puteri mondiale și un creaționist responsabil pentru educația ei! Sunt convins că sistemul democratic federal american va putea să să contracareze aceste influențe pentru 4 ani, dar aceste anomalii riscă să se repete și să se răspândească rapid dacă încurajăm somnul rațiunii.
Aici nu e vorba de a promova muzica bună în detrimentul manelelor, sau calitatea unui roman ca „Madame Bovary” față de „50 Shades of Grey”. Nu e vorba de relativa „superioritate” a unor valori abstracte ci de faptul că, în lumina rece a realității, nu toate opiniile au aceeași valoare absolută.
Democrația nu înseamnă că ignoranța mea este egală cu erudiția ta. Când vom accepta că nu putem sta cu mâinile în sân în numele dreptului fiecăruia să creadă ce vrea, poate facem primii pași pentru un proces care să producă rezultate pe termen lung.